Natura juridică a dreptului de retenţie

Dreptul de retenţie este un drept de garanţie imperfect. Se consideră însă că dreptul de retenţie, în anumite situaţii, se poate înfăţişa ca fiind expresia excepţiei de neîndeplinire a contractului sinalagmatic. Cele două instituţii prezintă trăsături proprii. Prin urmare, ele sunt instituţii diferite.
Dreptul de retenţie se înfăţişează a fi un mijloc de apărare pus la îndemâna debitorului restituirii care este, în acelaşi timp, şi creditor pentru cheltuielile făcute cu lucrul. Dreptul de retenţie fiind un drept real de garanţie imperfect, cel ce deţine un bun mobil sau imobil al altuia pe care trebuie să-l restituie poate să reţină acel bun şi să refuze restituirea până ce creditorul, titular al bunului, îi va plăti sumele pe care le-a cheltuit cu conservarea, întreţinerea ori îmbunătăţirea acelui bun.
În ceea ce priveşte natura juridică a dreptului de retenţie există mai multe opinii în doctrină. Unii autori consideră că dreptul de retenţie este de natură reală, alţii privesc dreptul de retenţie nu ca pe un drept real, ci ca un simplu mijloc de apărare, ca pe o excepţie ce este opozabilă atât debitorilor, cât şi terţilor, iar alţi autori, la a căror opinie ne raliem, consideră că dreptul de retenţie este un drept real de garanţie imperfect, o garanţie pasivă. Prin urmare, potrivit acestei opinii, se introduce o noţiune nouă pe lângă drepturile reale şi drepturile de creanţă şi anume dreptul real imperfect, care nu este nici drept real şi nici drept de creanţă. Natura juridică de drept real provine din legitimitatea deţinerii lucrului, a refuzului de a-l restitui şi opozabilitatea acestor atribute nu numai faţă de părţi, dar şi faţă de avocaţi. Este imperfect pentru că se prezintă ca o garanţie pur pasivă, neconferind prerogativa urmăririi bunului.

Efecte

Din contractul de gaj izvorăsc drepturi şi obligaţii pentru ambele părţi. Astfel, creditorul are dreptul să reţină bunul până la achitarea totală a datoriei în situaţia gajului cu deposedare1, are dreptul de a revendica bunul de la acela în mâinile căruia se află, dacă a fost deposedat. De asemenea, beneficiază de drept de preferinţă faţă de alţi creditori în a fi plătit din preţul bunului gajat.
Totodată, creditorul are şi o serie de obligaţii: să nu se folosească de lucru gajat; să-l restituie, dacă obligaţia principală a fost executată în întregime; să conserve bunul gajat până în momentul restituirii acestuia. In ceea ce-l priveşte pe debitor, acesta are dreptul: de a cere restituirea lucrului gajat dacă şi-a executat în totalitate obligaţia principală; de a solicita punerea gajului sub sechestru în cazul în care creditorul se foloseşte de bunul gajat. De asemenea, pe durata contractului de garanţie, debitorul poate administra bunul ce face obiectul garanţiei sau poate dispune în orice mod de acesta şi de produsele lui.
Din calitatea de proprietar izvorăsc obligaţii şi pentru debitor: de a despăgubi pe creditor pentru cheltuielile necesare şi utile făcute cu lucrul sau, dacă lucrul a avut vicii, pentru daunele cauzate de bunul gajat. Aceste obligaţii sunt extracontractuale.